Scenariu de incendiu cu potențial exploziv: pompierii tulceni, în acțiune lângă Turcoaia

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Delta” Tulcea a organizat, astăzi, un exercițiu tactic cu forțe și mijloace în teren, în zona localității Turcoaia. Activitatea a urmărit simularea unei situații de urgență generate de un incendiu la un obiectiv cu risc major.
Conform scenariului, la ora 12:00, autoritățile au fost alertate printr-un apel la 112 cu privire la izbucnirea unui incendiu la un depozit de explozivi, existând un risc ridicat de propagare. Flăcările s-au extins la alte două depozite și la vegetația uscată din zonă, fiind semnalat pericolul afectării unui spațiu în care era depozitat azotat de amoniu.
În cadrul exercițiului au fost simulate și două victime surprinse de incendiu, pentru care pompierii au aplicat procedurile de salvare și acordare a primului ajutor.
La intervenție au participat echipaje din cadrul Secției Măcin și Detașamentului Tulcea, exercițiul implicând și cooperarea cu Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea, Inspectoratul de Jandarmi Tulcea, Serviciul de Ambulanță Județean Tulcea, Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență locale și Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate – Tulcea.
Totodată, a fost activat Comitetul Local pentru Situații de Urgență, iar la nivelul ISU Tulcea a fost constituită grupa operativă pentru coordonarea acțiunilor.
Scopul exercițiului a fost testarea capacității de reacție și a cooperării interinstituționale, precum și verificarea aplicării procedurilor în cazul unor situații complexe, cu risc ridicat pentru populație și mediu. Activitatea a oferit structurilor participante o simulare realistă, menită să le pregătească pentru gestionarea eficientă a unor intervenții reale.