1 Iunie: Tulcea a sărbătorit frumos. Ce-a uitat pe faleză, mai puțin
A fost frumos. Sincer. Copiii au alergat, părinții au stat la soare, muzica s-a auzit până departe. Și totuși, când s-a terminat totul, faleza arăta ca după un festival la care n-a venit nimeni să strângă.
Până pe la prânz, totul a avut aerul ăla de sărbătoare adevărată. Baloane, înghețată, copii cu fețe pictate. Genul de zi pe care o ții minte când ești mic și o uiți când crești mare.
Faleza a fost plină. Familii, copii, oameni veniți fără un motiv precis dar atrași de ceva greu de numit. Dunărea arăta bine, cum arată întotdeauna când nu te uiți jos, la mal.
A cântat cineva, au râs alții, s-a mai și plâns pe ici pe colo. Genul de zi în care simți că orașul mai are suflet, chiar dacă uiți asta în restul anului.
Pe la șase seara lumea a început să plece. Obosită și mulțumită, cu copiii agățați de mână sau adormiți pe umeri. Ziua fusese bună.
Lumina aceea de iunie, joasă și caldă, punea un filtru blând peste tot. Peste Dunărea care primea totul în tăcere, cum face de când lumea.
Ce a rămas pe faleză după e altă poveste. Pet-uri, pungi, resturi de semințe, o jucărie uitată. Undeva, un coș de gunoi stătea aproape plin și aproape nefolosit. Distanța dintre mână și coș e mai mică decât credem și mai mare decât am vrea.
Nu e un reproș. E doar ce s-a întâmplat. Ziua Copilului a fost frumoasă la Tulcea și asta chiar contează. Restul e o problemă veche, mai veche decât orice 1 Iunie, și n-o rezolvăm azi.
Mâine faleza se va curăța, soarele va fi același, DunăArea nu se va supăra. Până la anul.