Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Delta” Tulcea a organizat, astăzi, un exercițiu tactic cu forțe și mijloace în teren, în zona localității Turcoaia. Activitatea a urmărit simularea unei situații de urgență generate de un incendiu la un obiectiv cu risc major. Conform scenariului, la
Inspectoratele pentru Situații de Urgență din Tulcea și Constanța urmează să beneficieze de autospeciale moderne, în urma unei proceduri de achiziție lansate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. Investiția, estimată la peste 2,6 milioane de lei pentru structurile din Dobrogea, are ca obiectiv îmbunătățirea capacității de intervenție în zone cu acces dificil
Județul Tulcea se va afla sub atenționare meteorologică de cod galben de vânt, la sfârșitul acestei săptămâni, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie. Avertizarea este valabilă în intervalul 29 ianuarie, ora 22:00 – 31 ianuarie, ora 20:00. Conform meteorologilor, în această perioadă sunt prognozate intensificări ale vântului în sudul Moldovei, în jumătatea de
O delegație a Federația Română de Baschet, condusă de Carmen Tocală, a evaluat pregătirile de la Sala Polivalentă din Tulcea pentru organizarea FIBA Women’s U18 EuroBasket – Division B, programată între 31 iulie și 9 august 2026. Competiția va aduce la Tulcea echipe din mai multe țări, într-un turneu de baschet juvenil cu miză […]
Reorganizare la ARBDD Tulcea: Simulări pentru reducerea sporurilor și planuri de întinerire a personalului Conducerea Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD) a început procesul de simulare pentru ajustarea veniturilor angajaților și caută soluții pentru atragerea de personal tânăr. Măsurile vin în contextul unei organigrame reduse drastic, care afectează
Municipiul Tulcea a marcat sâmbătă, 24 ianuarie, împlinirea a 167 de ani de la Unirea Principatelor Române printr-o serie de manifestări oficiale desfășurate în Piața Civică. Evenimentul, organizat de Prefectura Județului Tulcea și Garnizoana locală, a reunit autorități, cadre militare și cetățeni într-un ceremonial public de amploare. Ceremonial solemn și evocări istorice
O femeie de 76 de ani din județul Tulcea a fost victima unei înșelăciuni prin metoda „Accidentul”, fiind deposedată de suma de 38.000 de lei de către doi suspecți care au pretins că sunt cadre medicale. În urma intervenției rapide a polițiștilor din Mihai Bravu și IPJ Tulcea, autorii au fost identificați în orașul […]
Societatea Aquaserv S.A. Tulcea a anunțat sistarea furnizării apei potabile miercuri, 21 ianuarie, începând cu ora 14:30, pentru a permite echipelor de intervenție să repare o conductă avariată. Măsura afectează temporar abonații de pe mai multe străzi din municipiul Tulcea. Perimetrul vizat și recomandări pentru populație Conform comunicatului oficial emis de operatorul
Un bărbat în vârstă de 74 de ani este cercetat penal după ce a provocat un accident rutier în municipiul Tulcea, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. Evenimentul, soldat exclusiv cu pagube materiale, a avut loc luni, 19 ianuarie, pe strada Păcii. Detaliile incidentului Polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați în jurul […]
Cercetătorii au identificat mecanismul prin care statinele pot provoca dureri musculare O echipă de cercetători de la University of British Columbia, în colaborare cu specialiști de la University of Wisconsin–Madison, a descoperit mecanismul prin care statinele pot provoca dureri și slăbiciune musculară, unele dintre cele mai frecvente reacții adverse asociate acestor
